Skip to main content
PETRE-ANCA-FOTO-VIAȚA-CA-O-VIAȚĂ! 5

Viața ca o...Viață! 5

De pildă, mulţi alergaţi după succes, după poziţie, după titlu, după fală. Şi totuşi, nimic în lume nu este mai amar şi mai greu de „digerat” decât succesul. O fi ceva să vă atingeţi scopul, dar viaţa vă alunecă printre degete. Nu aveţi timp pentru nimic – nici pentru partener, nici pentru copii, nici pentru voi, nici nu respiraţi cum trebuie, nici nu zâmbiţi, nici nu mai ştiţi să iubiţi! Ce viaţă trăiţi? Una de robot?


V-aţi atins scopul! Da, corect, dar sunteţi nişte frustraţi. Ce aţi găsit acolo? Ce vă oferă succesul? Cum se simte partenerul vostru? Ce spun copiii voştri? Ce semne vă dă corpul vostru? Dar psihicul vostru în ce stare se află?
Este meritul societăţii în care trăiţi şi al ... în care credeţi. Ei v-au creat şi v-au obligat să acţionaţi aşa. Numai ei sunt împotriva vieţii, a iubirii, a cântecului, a dansului, a distracţiei. Nu aţi observat cât de fericiţi sunt copacii, câtă bucurie au florile atunci când înfloresc?


Mă întreb, câţi dintre voi aţi auzit rugăciunea în pietre…?


Uneori mă uitam la DVD-urile făcute la Zilele Fundaţiei şi observam mulţi (nu exagerez) oameni – morţi. Stăteau stană, nu zâmbeau, nu schiţau niciun gest, erau impasibili. Toţi ceilalţi se bucurau, râdeau, iar ei stăteau ca nişte morţi proaspăt ieşiţi din morminte.


Oare de ce au venit la noi? Dacă aţi sezizat, eu mă plecam către ei cu palmele lipite, în semn de respect, şi ei stăteau morţi şi ţepeni.


Dacă aș fi avut ”Centrul Energetic”, niciun mort nu intra acolo, pentru că acolo ar fi fost un templu al vieţii. Iar eu nu mi-aș fi irosit timpul cu morţii-vii. Dacă aş vrea, aş merge în alte locuri unde sunt multe morminte, şi aş vorbi cu morţii. Şi ei mă vor asculta, nu mă vor contrazice, nu vor zice că bat câmpii, nu au niciun punct de vedere. Atâta doar că vor să-mi spună că au fost nişte ... care nu au ştiut să-şi trăiacă viaţa şi că dacă eu vreau…să-i iert!


Frumoasă consolare!


Îmi vor spune să-i iert deoarece au murit pentru că au fost inutili, nu au creat nimic, au făcut umbră pământului degeaba, nu au râs, nu au dansat, nu au iubit, nu s-au bucurat total, au fost sobri, i-au ascultat pe popi, i-au ascultat pe părinţi, au ţinut cont de regulile societăţii etc.


Va fi cea mai mare onoare să le spun că-i iert şi că le doresc să rămână veşnic acolo, pentru că-şi merită soarta. Îi voi incita, spunându-le că moartea are milă de mine pentru că sunt în pas cu Existenţa şi merg braţ la braţ cu ea, că facem corp comun, că niciodată nu s-au înţeles atât de bine două entităţi ce aparţin unor lumi diferite (din punctul unora de vedere).
De aceea mai sunt în viaţă, pentru că i-aş lipsi Existenţei, deocamdată ea nu poate să stea fără mine. Nu mă poate înlocui cu nimeni.


Sunt ceea ce nu aţi mai văzut până acum: un OM care să trăiască viaţa cu atâta frenezie, ca un nebun scăpat de la ospiciu. De aceea mai sunt în viaţă, dragi oameni. Acum treizeci și doi de ani, medicii au spus că voi muri. De treizeci și doi de ani păcălesc (în sensul bun) Existenţa, de a ajuns să se îndrăgostească de mine. Singura deosebire este că nu putem face sex. De fapt nici nu ne-am propus. Fiecare avem ţeluri nobile de atins. Ea să-mi asigure nemurirea, iar eu să-i asigur puritatea şi luminozitatea.
(va urma)