Skip to main content
CINE EȘTI TU, PETRE ANCA?  

       Sunt pacienţi care – cel mai adesea după testare – mă întreabă: „Cine sunteţi dumneavoastră?”. Unii dintre voi, mai mereu mă întrebaţi: „Cine eşti tu, Petrică?”, “Cine esti tu-Petre Anca?” Eu? Sunt un semen de-al vostru, dotat cu ceva calităţi şi care încearcă să vă dea o „mână de ajutor”. Asta în ceea ce priveşte sănătatea, iar în privinţa cunoaşterii fiinţei voastre, sunt practic o oglindă, o oglindă care poate aparţine acestei planete sau altei planete. Cine mai ştie?

       În Univers sunt multe oglinzi, oglinzi materializate în oameni sau planete. Eu sunt una pentru cei care se apropie de mine şi care doresc să mă cunoască. Este un fel de a spune „să mă cunoască”, practic vă veţi cunoaşte pe voi. Misterul pentru mine este acesta: „De ce vreţi să ştiţi cine sunt eu?” Cu ce vă ajută pe voi în viaţă? Ce beneficii aveţi? Vă pot spune doar că am ajuns să mă cunosc pe mine, să-mi cunosc fiinţa mea, să ştiu pentru ce am venit aici şi pentru ce perioadă. Şi ca să vă liniştesc, vă spun că nu sunt nici sfânt, nici păcătos. Sunt foarte pragmatic, îmi trăiesc viaţa aşa cum cred de cuviinţă, şi tot ceea ce fac, fac bine, nu fac niciodată rău sau greşit.

       Eu trăiesc plenar în prezent, nu aparţin nici trecutului, nici viitorului. Prezentul, clipa aceasta, momentul acesta, secunda aceasta, este tot ce contează pentru mine. Valoarea acestui moment este inestimabilă. Eu sunt ieşit din orice tipar, nu aparţin niciunei structuri organizate, niciunei religii sau dogme. Religia mea este viaţa şi modelul cum se poate ea trăi frumos, liber şi demn.

       Probabil de aceea nu vă sunt pe plac multora dintre voi şi mă judecaţi în fel şi chip. Poate şi pentru că vă spun direct în faţă părerea mea despre voi, despre modul cum vă trăiţi viaţa, despre relaţiile interumane pe care le aveţi, despre familie, despre copiii voştri. Este şi motivul pentru care vă supăraţi pe mine, renunţaţi la mine foarte uşor, uitaţi că – asta chiar nu ar trebui să conteze –, poate cândva v-am fost de ajutor, poate cândva v-am dat un sfat bun, o terapie bună, v-am arătat cărarea care vă scotea din prăpastie etc. Neştiind că acest gest nu vă trădează decât spiritul mic, nedezvoltat, imatur, orgoliul mutant, carenţele în educaţie şi tot gunoiul pe care-l duceţi în interior.

       Şi trebuie neapărat să ştiţi că supărarea voastră nu are nimic de-a face cu mine, ci cu voi. În mine vedeţi supărarea voastră şi v-o manifestaţi fără să staţi pe gânduri, vă daţi drumul furiei. Dar nu puteţi să spargeţi oglinda, oricât de mult vă vedeţi urâţenia în ea, oricât de mult v-aţi înfuria. Eu vă spun mereu adevărul, dar el este foarte greu de digerat, de asimilat şi foarte puţini dintre voi o pot face. Voi ceilalţi, preferaţi minciunile, bârfele. Vă simţiţi ofensaţi când oglinda mea vă reflectă suferinţele, anxietăţile, angoasele, tensiunile şi toate problemele urâte pe care le aveţi şi căraţi cu voi.

       Alţii, cei mai mulţi de altfel, vă simţiţi bine în preajma mea, vă vedeţi frumuseţea, fiinţa cum înfloreşte, şi alte calităţi pe care nici nu aţi bănuit că le aveţi. Toate aceste stări nu au legătură cu mine, ci cu voi, voi sunteţi cei care v-aţi oglindit în mine. Eu am fost vehiculul care v-a permis să vă descoperiţi, să aflaţi ce calităţi posedaţi. Mereu vă rog să păstraţi aceste stări de bine şi să le distribuiţi peste tot în jurul vostru. Vreau ca şi voi să fiţi oglinzi pentru alţii, să vă înţelegeţi pe voi şi să uitaţi drumul la psihanalişti. Când v-aţi înţeles pe voi, nu veţi mai căuta niciodată să-i înţelegeţi pe alţii. Acum îi veţi iubi, îi veţi accepta necondiţionat şi îi veţi ajuta prin orice mijloace să fie ei înşişi. Adică independenţi şi liberi, pentru că tot aşa veţi rămâne şi voi, independenţi şi liberi. Iar ca să vă înţelegeţi pe voi, nu trebuie să mergeţi la psihiatri sau la psihanalişti.

       Întregul meu efort este acela de a vă determina să luaţi viaţa în mod degajat, fără tensiune, indiferent că faceţi ceva sau nu. Chiar dacă nu faceţi nimic, încercaţi să debordaţi de energie, să nu vă grăbiţi, să nu fiţi în ensiune. Dar vă rog, nu o confundaţi cu lenea, cu puturoşenia, nu, aceasta nu este decât o degajare, o exaltare, o dezinvoltură. Luaţi viaţa aşa cum este în funcţie de natura, structura şi puterea voastră, nu de a oamenilor din jurul vostru. Aceasta pentru că fiecare om face ce poate, nimeni nu face mai mult de puterea sa. Dar voi vă comportaţi cu totul altfel. Acţionaţi în viteză, dezlânaţi, haotici, impulsivi şi creaţi în voi atât iadul cât şi raiul.

       Dacă vă alăturaţi oamenilor care debordează de bucurie, care ştiu valoarea şi sensul fiecărui zâmbet, al fiecărui râs, al fiecărui dans, veţi simţi şi voi – dintr-o dată –, că se trezeşte şi bucuria voastră, bucuria voastră cea adormită de mulţi ani. Atunci, concomitent cu lacrimile de fericire, începeţi să dansaţi, să cântaţi, să râdeţi cum nu aţi mai făcut-o niciodată. Sunt lacrimi de fericire, de bucurie, sunteţi fiinţa care v-aţi născut din lumină şi trebuie să dăruiţi lumină celor din jurul vostru.


       De când am venit printre voi, am învăţat extrem de multe lucruri. Unul cu semnificaţie aparte este acela de a nu mă mai întrista, de a nu mai fi mâhnit atunci când mă trădaţi, atunci când spuneţi una şi faceţi alta.

       Faptul că veniţi în preajma mea este decizia voastră, faptul că vreţi să plecaţi din preajma mea este tot decizia voastră. Apelând la serviciile mele este tot decizia voastră. Dacă mă urâţi este tot decizia voastră, dacă mă iubiţi este tot decizia voastră. Eu rămân indiferent, numai aşa nu mă simt rănit. Mulţi, mulţi oameni în care am avut încredere totală m-au trădat, s-au debarasat de mine. A fost suficient ca pentru un lucru mărunt… dacă nu le-am împlinit aşteptările sau dacă nu le-am alimentat ego-ul, iubirea lor s-a transformat în ură.

       Am mai învăţat ceva … se pare că mulţi dintre voi vreţi ca eu să mă schimb, să mă transform. Oricât veţi încerca, nu veţi reuşi. Sunt deja un produs finit, voi trebuie să vă revizuiţi atitudinea şi comportamentul faţă de voi, faţă de ceilalţi, faţă de Existenţă.

       Mi-aş fi dorit să am ce învăţa de la voi… Dar nimic! În timpul care s-a scurs, nu am învăţat, dar am descoperit că nu a fost niciun om atât de raţional, de limpede încât să-l pot numi iubit, atât de raţional, de limpede încât să-l pot numi prieten. Asta am descoperit în zeci de ani. Şi apoi, ce aş putea învăţa de la voi? Să fiu lacom? Să fiu violent? Să învăţ arta trădării? Să fiu inconştient? Să fiu gelos? Asta să învăţ?

       Dar voi, voi când aveţi de gând să vă treziţi? Nu puteţi amâna la infinit, spunând de fiecare dată, că … poate mâine. Chiar nu realizaţi că s-ar putea ca ziua de mâine să nu mai ajungă niciodată?


       Eu vă accept aşa cum sunteţi, dar, vreau să fiţi vii, să vă acceptaţi şi respectaţi aşa cum sunteţi, să consumaţi cu nesaţ fiecare clipă prezentă. Aş vrea să vă acceptaţi unii pe alţi indiferent de relaţiile pe care le aveţi – iubiţi, prieteni –, să vă înţelegeţi şi să vă permiteţi să staţi unii în faţa altora fără platoşe, aşa complet naturali, puri şi inocenţi. Nu credeţi că atunci lumea ar fi tare frumoasă şi oamenii nespus de fericiţi?

       Fiţi voi înşivă, fără falsuri, fără ranchiună, fără mască, fără gelozie, şi încercaţi să dezlegaţi şi să înţelegeţi misterul celorlalţi. Găsiţi-vă pe voi înşivă, găsiţi sensul vieţii, valoarea şi semnificaţia vieţii, bucuria şi satisfacţia vieţii, frumuseţea şi strălucirea vieţii. A vă găsi pe voi înşivă reprezintă cea mai mare descoperire din viaţa voastră, iar pentru mine, cel mai neasemuit miracol. Voi veţi fi splendoarea vieţii mele. Când ne cunoaştem toţi, unul pe celălalt, suntem un întreg, o existenţă infinită fără nicio graniţă. Asta încerc să fac, să vă învăţ să trăiţi, să iubiţi, să râdeţi, să dansaţi, să cântaţi, să vă bucuraţi că sunteţi şi că Existenţa a fost generoasă cu voi, să faceţi ceva, numai să nu aşteptaţi. Toate religiile vă învaţă să aşteptaţi. Până când? Ce? La cine? De ce? Aceea n-o vede nimeni, dar aici, aici pe acest pământ, casa voastră este corpul vostru, este fiinţa voastră, o aveţi deja, ce rost are să o aşteptaţi pe cea de deasupra norilor?


       Tânjesc ca nimeni de aici încolo să nu vă mai schilodească sufletul, acest suflet care jinduieşte şi este plin de veselie, de cântece, de râsete, de bucurie, de dans, de armonie. Vreau să nu mai trăiţi ca un zombie, o viaţă monotonă, plină de rutină, plictisitoare, fără să realizaţi că nu aţi făcut lucrul cel mai important: nu v-aţi găsit pe voi înşivă. Voi ascultaţi ego-ul şi de aceea vă angrenaţi în zeci de activităţi, fără să vă daţi seama că el este cel care vă face gelos, violent, furios, duşmănos. El este cel care face evaluări, se compară într-una, este în competiţie în permanenţă, se simte deprimat. Iar pe voi, care sunteţi mici, mici, mici de tot, ego-ul vă împinge la trădare. Când vă veţi asasina ego-ul, atunci veţi descoperi adevărata frumuseţe a sufletului vostru. Atunci veţi mai constata că nu aveţi nevoie de cine ştie ce virtuţi sau cine ştie ce calităţi, ci de o inimă iubitoare, o inimă deschisă şi un suflet cald şi mărinimos.


       Dragi prieteni, odată ce aţi ajuns în preajma mea, trebuie să învăţaţi arta transformării. În taberele pe care le voi iniţia, aşa ceva voi face, la toate întâlnirile pe care le voi avea, asta voi face, vreau să vă transform radical, să îngropaţi trecutul şi să renaşteţi. Nu va fi o naştere fizică, va fi una spirituală, dar mai dureroasă ca prima, pentru că aici nu există nici bisturiu, nici calmante. Vor fi multe dureri, dar se merită, ele vă vor ajuta să vă eliberaţi, ele vă vor arăta drumul către libertate, către profunzime, către maturitate. Abia atunci vă veţi da seama ce gunoaie aţi lăsat în urmă, ce deşeuri nocive, ce balast inutil aţi cărat cu voi. Mulţi aţi fost, sunteţi şi veţi mai fi confunzi, zăpăciţi, dar nu eu sunt cauza. Cauza este în interiorul vostru, pentru că atunci când credeţi într-o idee şi eu vin şi spun ceva împotriva acesteia, fie săriţi în sus ca arşii, fie în voi apare confuzia. Cum adică, zeci de ani aţi trăit cu acea idee, aţi crezut atât de mult în mângâierile pe care vi le-a adus şi acum, să renunţaţi, pare o nebunie, vă va fi greu să vă despărţiţi de ea. Eu vă învăţ să renunţaţi la trecut, la standarde, la reguli tâmpite care vă îngrădesc libertatea şi vă ştirbesc personalitatea, de aici şi această confuzie. Până acum v-aţi dus viaţa în case şubrede, şi când vine cineva şi vă spune unde staţi, ce pericol vă paşte, atunci apare dilema: simţiţi că nu mai puteţi sta acolo, că locuinţa se va prăbuşi, dar nici nu aţi vrea să ieşiţi, pentru că acolo v-aţi obişnuit să staţi. Da confuzie! Eu asta vreau, confuzia aceasta să vă ajute să ieşiţi din casele voastre şubrede, din minciunile cu care aţi fost alimentaţi, din visele deşarte pe care vi le-aţi făcut, să vă treziţi, să învăţaţi ce este viaţa şi cum se poate trăi frumos, liber şi demn.


       Ştiu că nu voi primi aprecieri pozitive de la voi toţi, ştiu că cei care sunteţi mai în vârstă, care vă credeţi destul de inteligenţi, care credeţi că aveţi o experienţă ce vă recomandă a fi un „om trecut prin toate”, nu vă veţi putea abţine şi mă veţi eticheta sau îndepărta. Este decizia voastră. Eu, vă repet, vreau să vă trezesc, să învăţaţi să preţuiţi viaţa, mai ales cei care ştiţi ce este suferinţa. Poate aţi investit mult într-un anumit crez, v-aţi amăgit zeci de ani, şi acum, când cineva vă arată ridicolul şi stupiditatea în care aţi trăit, inevitabil, veţi avea o reacţie cu două sensuri, una către cel care v-a demolat crezul şi alta către voi, care credeţi că atâta timp aţi fost cumpătaţi, ponderaţi, sobri, echilibraţi dar mai ales inteligenţi.

       Upps! Din acest moment nu vă mai simţiţi confortabil. Dar dacă aveţi curaj, curajul de a recunoaşte că am dreptate, vă accept în preajma mea, pentru ca împreună, să evoluăm frumos şi să trăim respectabil. Vreau să deveniţi cu adevărat stăpâni pe voi înşivă, să fiţi calmi şi liniştiţi. Am spus calmi, dar fără să vă fi cultivat calmul, pentru că atunci v-aţi creat o mască, o mască prin care vreţi să-i păcăliţi pe cei din jur. Poate-i păcăliţi, poate vă păcăliţi, dar existenţa nu poate fi păcălită. O mască nu vă poate transforma niciodată, pentru că ea se va manifesta la exterior, iar voi în interior simţiţi altceva. Aici ar trebui să intervină magia conştientizării. Cu cât deveniţi mai atenţi, cu atât deveniţi mai calmi, cu cât renunţaţi la atitudinea de roboţi, cu atât veţi fi într-o linişte interioară deplină. Nu trebuie să cultivaţi nimic, trebuie numai să „fiţi”, să fiţi atenţi în tot şi la tot ce faceţi. Când veţi ajunge să trăiţi pe deplin conştienţi de voi înşivă, brusc, apare în voi o graţie oportună, o gingăşie fără seamăn.


       Vă aştept pe tărâmul unde iubirea adevărată nu cunoaşte niciun trecut şi niciun viitor. Iubirea care se întâmplă aici este o revărsare spontană a fericirii interioare … o destăinuire nemotivată, necondiţionată a bucuriei fiinţei. Totul se petrece aievea, florile înfloresc, păsările cântă, soarele străluceşte, luna se dezlănţuie în luciul apei. Totul fără motiv anume. Toţi şi toate sunt atât de fericiţi încât simt nevoia să dăruiască. Aici, iubirea creează iubire, iar ura dă naştere numai la ură.

       Aveţi încredere deplină în viaţă, astfel nu vă puteţi aventura în călătoria spre necunoscut. Doar acţiunea vă va transforma. Sunteţi vii doar în proporţia în care sunteţi atenţi şi conştienţi. De fapt, conştientizarea reprezintă diferenţa dintre viaţă şi moarte. Nu sunteţi vii doar pentru că inima vă funcţionează, deoarece puteţi fi ţinuţi în viaţă şi prin intermediul aparatelor medicale, şi evident, nu sunteţi conştienţi de corp. Respiraţi, inima vă bate ritmic, sângele circulă în corp, dar voi, voi nu sunteţi conştienţi de nimic. Nu ştiţi ce se petrece în jurul vostru. Vegetaţi, asta nu înseamnă că trăiţi.

       Eu vreau să începeţi să vă observaţi viaţa, să nu mai faceţi totul haotic şi confuz. Fiţi atenţi la fiecare acţiune, observaţi-vă fiecare gând, studiaţi-vă fiecare dorinţă ce apare în minte. Fiţi atent la fiecare gest, când vorbiţi, când mergeţi, când mâncaţi, când faceţi baie, când faceţi dragoste. Observaţi totul. Staţi la masă. Fiţi atenţi şi observaţi. Mâncaţi încet, mirosiţi, gustaţi, atingeţi, simţiţi căldura razelor de soare, simţiţi atingerea diafană a razelor de lună …

       Trăiţi fiind în permanenţă atenţi. Trăiţi momentul. Uitaţi trecutul. Nu fiţi inconştienţi, pentru că veţi merge prin viaţă ca şi cum aţi fi un fulg în bătaia vântului. Nu veţi şti cine sunteţi, de unde veniţi şi încotro vă îndreptaţi. Voi urmaţi orbeşte mulţimea din jurul vostru şi trăiţi complet accidental, nu vă interesează adevărul sau realitatea. Urmaţi practic sfaturile celorlalţi, părinţi, preoţi, politicieni. Nu aveţi nici cea mai vagă idee de ce vă aflaţi aici, ce faceţi şi de ce faceţi acele lucruri. Continuaţi să rămâneţi ocupaţi cu tot felul de activităţi, doar pentru a nu sta degeaba. Nici măcar pentru o secundă nu puteţi rămâne neocupaţi, neangajaţi într-o acţiune, căutaţi să vă aflaţi mereu în compania cuiva, nu contează a cui, numai să nu fiţi singuri, să nu rămâneţi singuri. Vă este frică de singurătate. Nu aveţi ce să vă mai spuneţi şi atunci căutaţi compania altora, vă este frică să pătrundeţi în adâncul fiinţei voastre şi atunci fugiţi de singurătate.


       Dacă sunteţi atenţi şi conştienţi, veţi deveni stăpânii propriilor voastre vieţi. Veţi trăi îndrumaţi de lumina voastră interioară, nu după cum vedeţi că se comportă cei din jurul vostru. Nu deveniţi mecanici, fiţi atenţi şi conştienţi la tot ce faceţi. Orice aţi face – conduceţi maşina, mâncaţi, vorbiţi cu cel de alături sau cu un prieten, fumaţi, mergeţi pe jos –, în interior voi vă gândiţi la o mie de lucruri. Majoritatea accidentelor de maşină au ca drept cauză aceste „trăncăneli” interioare. Fie vă gândiţi la ceva ce v-a marcat negativ viaţa, fie aveţi o dispută cu partenerul de alături, fie partenerul vorbeşte într-una, voi nu mai puteţi fi atenţi la drum şi … gata accidentul!

       Am fost întrebat de multe ori, cine sunt eu! Nu am să vă spune decât trei cuvine: Eu sunt atenţie. Nu deţin nimic special, toţi şi toate sunt la fel ca mine. Voi toţi sunteţi la fel de divini ca şi Hristos. Totul în jurul nostru este divin. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l înţelegeţi. Nu pretind şi nu voi pretinde vreodată că sunt desăvârşit. Nu sunt!

      Eu nu sunt nici creştin, nici budist, nici hindus, nici musulman – eu sunt un nimeni. Singura mea aspiraţie este să vă fac să vă trăiţi viaţa, să scăpaţi de toate condiţionările şi poverile care v-au fost impuse.


Prieteni dragi, eu mi-am revărsat şi-mi revărs iubirea fără nicio condiţie, chiar dacă aţi fost mulţi cei care aţi profitat de ea în multe feluri. În ceea ce mă priveşte pe mine, eu spun mereu, o fac şi acum, că a trăi în bucurie, în mulţumire, gratitudine, fericire, împlinire, împărtăşindu-vă iubirea, dar şi tăcerea, şi de altfel, încuviinţând vieţii voastre să devină un dans frumos, fascinant şi fermecător, încât nu numai voi să vă simţiţi binecuvântaţi, ci să puteţi binecuvânta întreaga lume – aceasta este singura cale adevărată, veritabilă şi autentică.
Viaţa nu are un scop în afară de ea însăşi; orice altceva e neesenţial. Nu e nimic mai presus decât viaţa.

Petre Anca,