Skip to main content
PETRE-ANCA-FOTO-VIAȚA-CA-O...VIAȚĂ! 15

Viața ca o – VIAȚĂ!-15

Oamenii se bucură de propria nefericire, pentru că ea atrage simpatia. Toţi vin la voi să vă consoleze, să vă şteargă lacrimile, să vă îmbrăţişeze, să fie părtaşi la durerea voastră.


Dar când eşti fericit, nimeni nu vi se alătură. Sunteţi ciudaţi, bolnavi, săraci cu duhul!
Evident, compasiunea este cel mai slab înlocuitor pentru iubire şi aveţi impresia că simpatia este o atitudine iubitoare. De aceea vă bucuraţi de ea, de aceea cei care vă simpatizează se bucură la vederea nefericirii voastre.


Toţi cei care plâng un mort, în adâncul sufletului lor sunt împăcaţi că nu au murit ei. Toţi cei care vă ajută să vă stingeţi casa care arde, sunt, în adâncul sufletului, fericiţi că nu este casa lor în flăcări.


Dragii mei, toată consolarea şi simpatia sunt pentru cei care şi-au irosit viaţa, şi-au bătut joc de ea, n-au avut parte de iubire, nu au trăit după propriile lor dorinţe.


Atunci când aveam patruzeci şi unu de ani şi am aflat diagnosticul bolii, am traversat o perioadă dificilă. Eram în floarea vârstei şi conştientizam că nu mi-am trăit viaţa aşa cum a trebuit.


Iar Moartea, îmi făcea inventarul zilelor! Eram bulversat. Acum realizez că omul între două vârste trăieşte cea mai grea viaţă. Se află pe firul apei, nici pe un mal, nici pe celălalt. Nu poate să mai fie în rând cu cei care încă mai dansează, dar nici nu se poate amesteca cu cei care se roagă, se spovedesc şi fac mătănii în biserici, moschei sau temple. Este total pierdut. Nu ştie ce să facă, încotro să se ducă. Şi asta pentru că nu a ştiut să-şi trăiască total şi cu frenezie tinereţea. Cei dintre voi care v-aţi trăit tinereţea, veţi rămâne tineri până la ultima suflare.


Corpul vă îmbătrâneşte, dar copilăria sufletului, prospeţimea şi tinereţea vor rămâne la fel.


Tinereţea este un fenomen diferit de vârsta fizică, este modul vostru de a aborda viaţa, dar şi moartea. Asta înseamnă că dacă muriţi la vârsta de o sută de ani, ar trebui să muriţi tineri şi cu zâmbetul pe buze. Sunteţi pentru viaţă, şi nu împotriva ei, veţi rămâne tineri în lumea voastră interioară, nu veţi mai trăi între două vârste şi surâsul de pe buze nu va dispărea până la ultima suflare.


Dar cei mai mulţi dintre voi, ce faceţi? Muriţi plictisiţi chiar dacă – asemeni celorlalţi –, v-aţi născut sensibili. Voi, practic, muriţi cu mult înainte de a muri.
Aşa cum toată viaţa nu v-a plăcut să trăiţi frumos, nici morţii nu vreţi să-i daţi frumuseţe. De nu ştiu câte ori m-am întrebat de ce nu vreţi să trăiţi frumos, şi acceptaţi chinul, supliciul, tristeţea, amărăciunea, deznădejdea, teama şi neliniştea celor din jur sau a zilei pe care o parcurgeţi?


Chiar nu vreţi să priviţi în jur? Chiar nu vreţi să conştientizaţi că nu există decât frumuseţe? De la buburuză până la Steaua Polară, de la licurici până la Soare, nu există decât frumuseţe.
Nu vreţi să lăsaţi frumuseţea vieţii să vă copleşească, să vă posede, voi fugiţi de ea! De ce? De ce nu vă bucuraţi de această viaţă, AICI ŞI ACUM?


Este o întrebare retorică, ştiu că nu mă veţi asculta pe mine. Are o mai mare influenţă cel sau cei care vă învaţă – obligă –, să fiţi smeriţi, cu capul plecat, să nu ripostaţi, să „înghiţiţi” orice şi de la oricine, să vă temeţi de viaţă, de distracţie, de a face dragoste, de a decide ce vreţi să faceţi în fiecare secundă etc.
(va urma)