Viața ca o-VIAȚĂ!-13

Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii, veţi începe cu adevărat să căutaţi,
Şi numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi,
Şi numai când pământul vă va cere ceea ce-i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat”.

Dintotdeauna, moartea l-a torturat pe om. Moartea este unul din cele mai misterioase lucruri ale Existenţei. În aceeaşi măsură, moartea este şi cel mai fals fenomen al aceleiaşi Existenţe. Moartea nu este un accident, ea nu vine din senin într-o zi anume. Nicidecum, moartea creşte în om, îl însoţeşte pe acesta ca o umbră, toată viaţa.

Aşa cum v-am mai spus, începeţi să muriţi în clipa în care v-aţi născut. Cei mai mulţi dintre voi, credeţi că muriţi, că viaţa voastră a luat sfârşit.
În schimb, puţini dintre noi credem că moartea este aparentă, noi nu murim niciodată. Noi practic ne mişcăm de la o viaţă la alta, până ne topim în întreaga Existenţă.

Tortura morţii este pentru cei slabi, cei ”săraci cu duhul”, cei care înghiţiţi tot ce vă spun ... unii oameni!
Când spun cei slabi, nu mă gândesc neapărat la cei fără şcoală, oameni simpli, ci şi la cei cultivaţi, cu destule merite în domeniile lor de activitate.

Bunăoară, Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, nu accepta să i se pronunţe în faţă sau să se rostească în prezenţa sa, cuvântul ”moarte”. Era înspăimântat de moarte, ajungând până acolo încât şi-a alungat prietenii şi discipolii care şi-au permis să-i aducă aminte de moarte.
Frica lui era foarte mare, şi se spune că la o întrunire, cineva a început să vorbească despre moarte, iar Freud a leşinat, a căzut în inconştienţă.

Iar voi sunteţi atât de slabi, încât toate cimitirele le faceţi la marginea localităţilor, ca să nu vedeţi cruci şi morminte, pentru că vă paralizează frica.
De fapt, nu aveţi cum să înţelegeţi moartea, dacă nu vreţi să înţelegeţi ce este viaţa. Trăiţi, moartea este cu voi, vă însoţeşte, acum la început sunteţi doi. Pe măsură ce creşteţi, evoluaţi, şi ajungeţi la apogeul vieţii, cam pe la şaptezeci de ani, nu mai sunteţi doi, pentru că şi moartea a ajuns la acelaşi apogeu, şi acum sunteţi una, nu mai sunteţi separaţi.

Nu există decât câteva religii care cred într-o singură viaţă. Aceasta arată că nu au explorat viaţa în totalitatea sa, înainte de naştere până la moarte şi de la moarte până la naştere.

Aceste religii sunt limitate în viziunea lor, privesc muntele prin fereastra casei în loc să iasă afară să se delecteze cu întreg peisajul! De aceea, aceste religii sunt considerate foarte slabe, pentru ele, moartea este înspăimântătoare – îi sperie cumplit pe oameni –, crezând că ea pune un punct final la toate. Ele cred că după moarte nu mai există decât ziua judecăţii.
Niciun slujitor al acestor confesiuni nu s-a întrebat ce există, ce se petrece înaintea vieţii.

De ce?
Oare viaţa vine din nimic?
Este oare posibil?

(va urma)