Skip to main content
Respiratie

Respiraţia

       Trebuie să știi că respiraţia se reglează în funcţie de ritmul constant al mişcării, și nu numai, pentru că respirația se poate face și static. Da, pe pământ sunt două categorii de oameni care ştiu să respire corect, sugarii şi yoghinii. Dar dacă nu ai posibilitatea să vezi aşa ceva, privește o pisică şi  vei constata că  apneea  (întrerupere a respiraţiei), este mai mare decât inspiraţia sau expiraţia. Cine nu respiră corect, nu va fi niciodată sănătos. Sentimente ca furia, ciuda, invidia, teama, tristeţea, disperarea, supărarea, ura etc., se formează în creier, ca şi veselia, bucuria, fericirea, voia bună, satisfacţia,  primele aparţin gândurilor negative, celelalte gândurilor frumoase, pozitive. Primele îmbătrânesc, urâţesc omul, celelalte îl întineresc, îl înfrumuseţează, îl înobilează. Respiraţia corectă, ritmică, continuă, are menirea de a combate primele categorii de sentimente şi de a le menţine şi perfecta pe cele din a doua categorie.

Un prim exercițiu este respirația completă

       Respiraţia completă conţine în metoda sa toate părţile bune ale respiraţiei superioare, mijlocii şi inferioare, excluzând părţile lor slabe. Ea pune în acţiune întregul aparat respirator, fiecare porţiune a plămânilor, fiecare celulă aeriană, fiecare muşchi respirator. Tot organismul respirator se supune acestei metode de respiraţie: lucrează şi obţine maximum de foloase, cu cheltuială minimă de energie. Cavitatea toracică ajunge la limitele normale, fiecare parte a mecanismului e pusă în mişcare şi îndeplineşte funcţiile şi lucrarea sa firească. Una din caracteristicile mai importante ale acestei metode de respiraţie este aceea că muşchii respiratori intră complet în acţiune, în timp ce în celelalte moduri de respiraţie activează numai o parte din ei. În respiraţia completă, printre alţi muşchi, cei care controlează coastele lucrează mai activ, ei sporesc spaţiul în care plămânii se pot dilata şi oferă un punct de sprijin adecvat organelor atunci când este necesar, implicând natura în acest proces, adică principiul pârghiei lor, în timp ce alţii le îndoaie în afară. Prin această metodă, diafragma poate fi controlată perfect şi este capabilă să-şi îndeplinească aşa cum se cuvine funcţiile sale şi să presteze maximum de utilitate şi de forţă în serviciile sale. În acţiunea coastelor mai sus menţionate, coastele inferioare sunt controlate şi mânuite de diafragma care le trage uşor în jos, timp în care alţi muşchi le reţin pe loc, iar intercostalii le împing în afară, rezultând din această acţiune combinată un maximum de lărgire a cavităţii toracice. Coastele superioare sunt şi ele ridicate şi împinse în afară de muşchii intercostali, fapt care dă posibilitate părţii superioare a pieptului să se lărgească până la limita totală.

       Dacă vei studia caracteristicile speciale ale celor 4 feluri de respiraţie descrise aici, vei vedea că respiraţia completă cuprinde toate aspectele şi părţile folositoare ale celorlalte trei moduri, plus avantajele acţiunii combinate ale părţii superioare mijlocii şi a regiunii diafragmei. Toate acestea laolaltă iți dau posibilitatea de a restabili un ritm normal al respiraţiei. Respiraţia completă este respiraţia fundamentală a întregii ştiinţe a respiraţiei yogilor şi este necesar s-o cunoşti pe deplin şi să ți-o însuşești cât se poate mai bine, înainte de a obţine rezultate de la toate celelalte forme de respiraţie. Nu trebuie să te mulţumești să o înveți pe jumătate, ci trebuie să lucrezi serios până ce ți-o însuşești ca pe o metodă firească de respiraţie. Atingerea desăvârşirii cere muncă, timp şi răbdare, dar fără ele nu se poate realiza nimic important.

       Îți repet: începe bine şi rezultatele vor fi bune, însă dacă vei neglija baza fundamentală, atunci edificiul se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu. Poate că cel mai bun procedeu de a-ți însuşi respiraţia completă este de a-ți da pur şi simplu instrucţiuni asupra respiraţiei urmate de observaţii generale şi de exerciţii de dezvoltare a pieptului, muşchilor şi a plămânilor puţin sau imperfect dezvoltate, din pricina unei defectuoase metode de respiraţie. Este locul să afirm că respiraţia completă nu are nimic forţat sau anormal, ba dimpotrivă, ea se bazează pe principiul întoarcerii la natură. Adultul sălbatic, ca şi copilul civilizat, respiră în felul acesta atunci când sunt sănătoşi. Însă adultul civilizat a adoptat metode nenaturale de a trăi, de a se îmbrăca etc., pierzând astfel acest drept ce i s-a dat prin naştere. Doresc să-ți amintesc că respiraţia completă nu implică neapărat umplerea completă a plămânilor cu aer la fiecare respiraţie. Se poate inspira o cantitate obişnuită cu aer, folosind însă respiraţia completă, se distribuie aerul în toate părţile plămânilor, indiferent cât de mare ar fi această cantitate inspirată. Va trebui să faci însă o serie de respiraţii complete zilnic pentru a conserva în ordine şi în bune condiţii organismul. Următorul exerciţiu îți va permite să  faci o idee clară despre ceea ce este o respiraţie completă.

    1. Stai în picioare sau în şezut, cu bustul în poziţie verticală, foarte drept, inspiră aerul pe nas uşor, umplând mai întâi partea inferioară a plămânilor, ceea ce se obţine mişcând diafragma, care lăsându-se în jos exercită o uşoară presiune asupra organelor abdominale şi împinge înainte partea frontală a abdomenului. Umpleţi apoi regiunea de mijloc a plămânilor, ridicând coastele inferioare, sternul şi pieptul. Apoi umple partea superioară a plămânilor, împingând înainte şi ridicând partea superioară a pieptului cu cele şapte perechi de coaste superioare. În mişcarea finală, abdomenul se contractă uşor, mişcare care sprijină plămânii, ajutând să se umple şi părţile sale superioare. La o primă lectură, poate părea că această respiraţie constă din trei mişcări distincte, dar nu acesta este adevărul. Inspiraţia este continuă şi toată cavitatea toracică, de la diafragmă până la cel mai de sus punct al pieptului, în regiunea claviculară, se dilată cu o mişcare uniformă. Trebuie să eviți inspirările prea bruşte ori intermitente, încearcă să obţii inspiraţii cu acţiune regulată şi continuă. Practica va domina imediat tendinţa de a divide inspiraţia în trei mişcări şi îți va da ca rezultat o respiraţie continuă şi uniformă. După câteva exerciţii inspiraţia se va prelungi cu două sau trei secunde.

    2. Ţineţi respiraţia câteva secunde.

    3. Expiră foarte încet, ţinând pieptul încordat, strângând abdomenul şi ridicându-l încet, pe măsură ce aerul iese din plămâni. Când aerul a ieşit complet, destinde pieptul şi abdomenul. O mică practică, câteva exerciţii făcute cu atenţie, va uşura această latură a exerciţiului care, odată însuşit, se va realiza în mod automat.
Este de notat, că prin acest fel de respiraţie intră în acţiune toate părţile aparatului respirator, funcţionează toate părţile plămânilor, chiar şi cele mai îndepărtate celule aeriene. Totul este pus în mişcare şi execută lucrarea necesară unei purificări ideale şi a unei acumulări de forţe uriaşe. Cavitatea toracică se dilată în toate direcţiile. Vei observa, de asemenea, că respiraţia completă este, în esenţă, o combinaţie a tuturor celor trei feluri – superioară, mijlocie, inferioară –, schimbându-se una pe alta rapid, în ordinea indicată, pentru a forma o respiraţie uniformă, continuă şi completă. Este foarte folositor să faci acest exerciţiu stând în picioare în faţa unei oglinzi, cu mâinile pe abdomen, pentru a-i simţi mişcările, ceea ce ajută mult la înţelegerea mecanismului respiraţiei complete. La sfârşitul inspiraţiei, este util să ridici din când în când umerii, care la rândul lor ridică claviculele şi permite aerului să pătrundă liber în lobul superior al plămânului drept unde se cuibăresc adesea germenii tuberculozei. În principiu, vei întâmpina greutăţi destul de mari la începutul respiraţiei complete, până o veţi putea domina. Cu puţină practică, însă, le vei înlătura, iar îndată ce le vei însuşi şi vei stăpâni această metodă, nu te vei întoarce de bună voie la vechile metode.

 

Vedeți mai multe pasaje din cartea: