Prietenul nedumerit (pasaj din cartea "UN VULTUR REBEL")
Mă numesc Petrovici Anton şi m-am născut în localitatea Săcăreni, jud. Mureş.
Acum câţiva ani, am venit la dumneavoastră cu o rudă care era diagnosticată cu cancer la pancreas. Din păcate, ruda mea nu mai trăieşte, pentru că după ce a ţinut regim aproape doi ani, s-a simţit bine şi a trecut la vechiul stil, atitudine care i-a grăbit sfârşitul.
Ceva m-a impresionat atunci! Modul în care această Fundaţie a înţeles să ajute oamenii; în primul rând, nepercepând nicio taxă pentru consultaţie sau tratament, atunci când pacientul se deplasează la Vălenii de Munte; şi în al doilea rând, crezul că se poate construi o microclinică, unde toate serviciile să fie gratuite.
Ceva de domeniul S.F.-ului în lumea de azi în România! Aceasta în condiţiile în care eraţi la început de drum şi Fundaţia nu avea fonduri nici să-şi achite datoriile la stat. Acum, sunt uimit şi bucuros de apariţia acestei publicaţii. Uimit şi bucuros în egală măsură, atât pentru că poate va fi o sursă de venit a Fundaţiei, dar şi pentru că veniţi cu informaţii ce se vor dovedi extrem de utile oamenilor. Apropos de venitul Fundaţiei! Am auzit voci în jurul meu, care făceau referire la un cont unde să se trimită banii colectaţi din vânzarea ziarului (revistei), dar şi pentru sponsorizări venite din partea unor oameni de afaceri.
Spre binele Fundaţiei şi al revistei, poate ne daţi un cont unde fiecare om cu suflet mare, fiecare creştin, poate să contribuie cu puţinul sau multul său, la ajutorarea semenilor noştri.
De asemenea, poate ne spuneţi cum se face distribuţia publicaţiei şi cum se poate face abonament pe anumite perioade de timp.
Vă rog să nu vă supăraţi, am un respect deosebit pentru dumneavoastră, domnule Petre Anca, pentru toţi colaboratorii Fundaţiei, dar şi pentru redactorii ziarului, dar ce mă nedumereşte este, de ce unele articole apar cu o mărime a literelor, iar altele cu altă mărime. Apoi, de ce nu faceţi trimiteri în text la fotografii sau de ce nu se ataşează fotografia în textul respectiv?
Dacă voi întruni exigenţele impuse, sper să devin un colaborator activ al ziarului Fundaţiei.
P.S. Ca un ziar ce se respectă, de ce nu aveţi o rubrică care să suporte dreptul la replică?
Cu respect,
Petrovici ANTON
Stimate Domn,
În primul rând, condoleanţe pentru pierderea fiinţei care a beneficiat temporar de ajutorul nostru.
Da, aveţi dreptate, s-ar putea spune că o astfel de publicaţie poate fi o sursă de venit pentru Fundaţie, dar dacă analizaţi atent, contribuţia este infimă. Diferenţa dintre preţul de tipărire şi cel de vânzare nu este mare, dar ca să nu fim răutăcioşi, există, deci este bine.
Practic, ziarul nostru s-a dorit o sursă de informare şi documentare, de unde oamenii să ne cunoască şi să ştie că pot apela la serviciile noastre atunci când li se epuizează speranţele, că există şi alte metode de a-ţi recăpăta starea de sănătate sau de a o menţine, că lupta cu boala nu este decât o modalitate sublimă de a te înălţa spiritual şi de a mulţumi Creatorului pentru încercarea dată.
Ziarul acesta se va distribui numai prin voluntari, care pot fi pacienţi, prieteni sau oameni de suflet, ca dumneavoastră. După ce am vândut ziarul, suma de bani va fi depusă la orice sucursală sau filială a B.C.R., în contul Fundaţiei. Ziarele rămase nevândute se vor restitui Fundaţiei.
Pentru moment, nu ne permitem să asigurăm cititorii că vom face abonamente, deoarece nu ştim pentru cât timp putem asigura materiale apte de a fi publicate, ce periodicitate va avea ziarul şi nu avem nicio persoană care să se ocupe efectiv de această activitate.
Apariţia unor articole cu litere de o anume mărime şi a altor articole cu litere de altă mărime, a constituit un artificiu elegant al editorului de la tipografie, deoarece redactorii nu au apreciat corect întinderea materialelor.
În concluzie, dragul meu cititor, vom ţine cont de toate sugestiile dumneavoastră, ale cititorilor ce nutresc gânduri frumoase şi luminoase, ale celor ce au înţeles că viaţa înseamnă şi altceva decât mâncare, muncă şi stres.
Dragii mei cititori, fiecare personalitate umană îşi are defectele ei, iar atâta timp cât suntem angajaţi în observarea imperfecţiunilor celorlalţi, nu vom putea să învăţăm din ele.
Nu uitaţi că fiecare fiinţă poartă în ea Scânteia Divină, dar atâta timp cât ne concentrăm asupra greşelilor celorlalţi, ne privăm de lumina care iradiază, în grade diferite, din fiecare fiinţă umană.
Un singur lucru să nu uitaţi, dragii mei OAMENI: natura nu este un mecanism mort, ci unul care vibrează de viaţă, aceeaşi viaţă care prinde glas în gândurile şi emoţiile noastre.
Petre Anca,
