Skip to main content
PETRE-ANCA-FOTO-IUBEȘTE-ȚI-BOALA-CA-PE-TINE-ÎNSUȚI!

Iubește-ți boala ca pe tine însuți!


Dragul meu semen, oprește-te puțin din lucrul tău şi ascultă-mă. Mor numai oamenii care sunt deja morți. Oamenii care rămân vii, care au viață în ei, care trăiesc aici, în secunda aceasta, se uită cu seninătate cum se produce moartea. Moare mintea, moare capul, moare corpul, dar ei nu. Deschid larg ușa morții şi o invită să vină atunci când este sortit momentul.


În viața fiecărui om există momente când este pus la încercare. Așa a înțeles Existența că trebuie să ne călească, să ne impulsioneze, să ne ambiționeze. Vrea să vadă dacă ne acceptăm încercarea (soarta) sau ne lamentăm, ne tânguim, jelim, intrăm în panică, implorăm etc. Sunt încercări.

Omul puternic le depășește cu brio. De fapt, în viața fiecărui om ar trebui să existe un program prin care să cunoască ce este suferința.

Dacă nu știi ce este suferința, nu o poți înțelege.

Dacă nu o înțelegi, nu o poți compătimi.

Dacă nu o compătimești, nu o poți accepta.

Dacă nu o poți accepta, nu te poți întări și să obții victoria.

Dacă nu te poți întări, vei rămâne un mort viu.

Dacă vei rămâne un mort viu, vei fi o povară, o năpastă pentru cei din jur. Dar ia aminte, acolo unde există suferință, există și speranță! Numai cine nu a intrat vreodată într-un spital nu a simțit că, dintr-o dată, devine puțin mai bun. Atunci face tot felul de promisiuni.


Conştientizează ce ai, cine este vinovat de ce ai, dar cel mai mult, începe să preţuieşti ce ţi-a dat Existența. Şi nu a fost deloc zgârcită. Ca să nu ajungi, omule, în această stare, învaţă să trăieşti, să fii viu, să fii fericit, liber şi fără niciun fel de frică.


Dacă eşti simplu, deschis, iubitor, intim, luminos, creezi un paradis în jurul tău. De fapt, extinzi paradisul pe care îl ai în tine.


Dacă eşti închis, introvertit, morocănos, pesimist, temător că cineva ți-ar putea cunoaşte gândurile, visele, faptele, nu faci decât să trăieşti în iad. Iar iadul, ca şi paradisul, este în tine. Sau poate crezi că ele sunt locuri geografice, cu verdeaţă, cu lumină, unde nu este nici întristare, nici suspin? Greşit! Ele sunt spaţii spirituale şi-ţi aparţin deopotrivă, dacă ştii să le cucereşti.

.
În fond şi în esenţă, cam asta îți recomand omule care îmi ceri ajutorul: cum să te alimentezi, cât îţi trebuie să fii liber şi fericit, ce timp ai la dispoziţie pentru a stăpâni paradisul şi cum trebuie să abordezi suferinţa, chiar dacă şi un cancer te trezeşte din somnolenţă.


Dacă te accepţi pe tine aşa cum eşti, începi să accepţi totul.

Dacă te respingi, mai ales dacă te consideri bolnav, respingi Universul, Existenţa. Acceptă aşadar totul, iubeşte totul – inclusiv boala –, fă din acceptare parfumul tău, culoarea ta, dansul tău personal. Atunci viaţa va fi gata să îşi reverse toate darurile asupra ta.


Nu te culpabiliza că „nu merit”, nu, viaţa nu e zgârcită, ea dăruieşte tuturor celor care sunt demni să primească. „Cântă, râde şi dansează” să fie deviza ta.
Ştii, omule, care este plăcerea crinului? Simplu, se acceptă total. El trăieşte aici şi acum, cântă şi dansează în vânt, îşi împrăştie parfumul în cele patru zări, se bucură de soare şi de picătura de rouă, vorbeşte cu norii şi cu foşnetul frunzelor, picotind în căldura după-amiezii şi vai, flirtează până şi cu fluturii, iubind. Şi este iubit şi se bucură de libertate.


Şi tu, omule, poţi înflori, dacă înveţi şi lupţi să trăieşti în libertate. Dacă vei înţelege că trebuie să-ţi trăieşti viaţa în toată agonia şi extazul său. Ambele sunt ale tale, dar să nu uiţi niciodată: extazul nu poate trăi fără agonie, viaţa nu poate trăi fără moarte, bucuria nu poate trăi fără tristeţe, iubirea nu poate trăi fără libertate.


Acum eu numai te întreb: „Tu când vrei să înveţi să trăieşti”?
Fii fericit, omule! Acceptă-ţi până şi boala ca pe o binecuvântare. Fii fericit, astfel încât întreaga ta existenţă să fie o biserică, un templu. Tot ce faci să fie cu bucurie, pentru că numai aşa totul devine rugăciune. Fericirea pe care ai primit-o la naştere apare atunci când se potriveşte cu viaţa ta, când ştii să te accepţi şi să-ţi preţuieşti fiinţa. Apare atunci când te potriveşti atât de armonios cu tot ce te înconjoară, încât tot ce faci este bucurie, iubire şi lumină.


Preţuieşte-te, omule! Dragostea pentru tine nu este decât sublimul parfum al fiinţei tale. Chiar dacă ai fi singur, tot ai fi înconjurat de toată energia iubirii din această Creaţie.


Lasă-mă, când te întâlnesc, să-ţi citesc sufletul în ochi!
Mulţumesc!