Skip to main content
Petre-Anca-Foto-Inteligența

INTELIGENȚA

- Dimineaţă, în timp ce mă jucam pe calculator, am surprins o discuţie aprinsă între părinţii mei. Din câte am înţeles, au găsit o lucrare cu teste pentru determinarea inteligenţei, aşa parcă era termenul folosit şi, fiecare îl invinua pe celălalt că a trişat. Despre ce inteligenţă este vorba? Ce este şi cum îl ajută ea pe om în viaţă?

- Inteligenţa face parte intrinsecă din viaţă, ea este o calitate naturală a vieţii. Viaţa în totalitatea ei este inteligentă.
Fiecare copil se naşte inteligent, numai că în momentul naşterii lui, toţi cei din jur, prin metodele şi conceptele lor, îi distrug acestuia inteligenţa.
- De ce?
- Pentru că un om inteligent este un rebel, nu poate fi supus niciunei constrângeri, nu poate fi silit la o imitaţie mecanică.

- Şi cine distruge această inteligenţă?


- În primul rând părinţii. Ei nu sunt educaţi, nu toţi sunt pregătiţi pentru a aduce pe lume un copil, ei practic perpetuează ceea ce au învăţat de la părinţii lor. Totul se transmite din generaţie în generaţie.
- Oare asta au făcut şi părinţii mei?
- Nu, ei au fost altfel decât majoritatea părinţilor. Ei ţi-au dezvoltat interesul pentru tot ce te înconjoară, pentru citit, pentru artă, pentru joacă, pentru ridicarea coeficientului de inteligenţă.

În al doilea rând, sunt învăţătorii şi profesorii, care urmează nişte şabloane învechite, şi care nu-şi doresc elevi care să-i contrazică, să le pună întrebări incomode, să le descopere lipsa de profesionalism.
Unii dintre ei, predau materii care nu ar trebui să mai fie în structura actuală.
- Ai vreun exemplu?
- Da. Să luăm istoria. În manualele de istorie sunt detaliate acţiunile unor oameni care în esenţă au fost malefici. Alexandru cel Mare, Napoleon Bonaparte, Adolf Hitler, Stalin, Ginghis Han, Timur Lenk, Baiazid, Osman Paşa şi câteva din luptele pe care aceştia le-au dat. Te interesează aşa ceva?
Mă întreb şi eu de ce nu se vorbeşte pe larg de Thomas Edison, Nikola Tesla, Marie Curie, Alfred Nobel, Arhimede, Alexander Fleming, Michael Faradaz, Alexander Graham Bell, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Isaac Newton, Edward Teller, Louis Braille, Niels Bohr etc.?

Se vorbeşte numai de războaie, lupte, crime, capcane, strategii.
Cu ce îl ajută pe un elev toate acestea? De ce nu faptele celor enumeraţi mai sus? La o astfel de materie nici nu ar trebui să se dea note. Să fie o materie facultativă unde elevii să fie captivaţi de poveştile profesorilor lor. Copiii să fie atraşi de poveşti, filme de scurt metraj, filme documentare, expoziţii, vizite la muzee etc.


În al treilea rând, cei care distrug inteligenţa copilului este preotul cu religia lui. El şi toată „şleahta lui”, profită de tristeţea oamenilor, de nefericirea lor. Multă suferinţă este în inimile oamenilor.
Învăţătorii religioşi nu le oferă oamenilor decât consolări, idei ipocrite, soluţii abracadabrante. Îi ţin de secole în stadiul de nefericire, pentru că i-au făcut să accepte nefericirea ca parte a vieţii. Mai mult decât atât, au ridicat suferinţa şi nefericirea la un înalt nivel de spiritualitate. Le-au spus: „Binecuvântaţi sunt săracii.” Vezi tu, nu numai că şi-au acceptat tristeţea ca un fapt de viaţă în privinţa căruia nu se poate face nimic, dar au ajuns şi să se simtă bine trişti, să simtă că e ceva de ordin spiritual, că tristeţea le este dată de Dumnezeul lor ca o încercare prin care să treacă.

Bogaţii nu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că locurile le sunt rezervate doar săracilor, nenorociţilor – ei vor fi primiţi cu multă bucurie. Tot ce au de făcut este să nu-şi facă griji pentru nefericirea lor – s-o accepte ca pe o binecuvântare deghizată. De secole li se inoculează oamenilor asemenea idei, li se otrăvesc minţile, le distrug personalităţile. Nu sunt singuri în tristeţea lor, toată lumea este tristă. Oamenii se vor teme să fie bucuroşi în această mulţime de semeni trişti.
Tu, ca om, ca individ, nu îi vei ajuta cu nimic dacă te întristezi şi tu când îi vezi pe ei trişti. Nu faci decât să îi ajuţi să se convingă de faptul că fericirea nu există pe pământ, că ea există doar pe lumea cealaltă. SOARTA ŞI DESTINUL PĂMÂNTULUI E NEFERICIREA.

Alex, fii tu altfel, dă-le un contraexemplu, arată-le că nu e adevărat. Spune-le aşa: „Dacă eu pot fi fericit, bucuros, împlinit, tot amestecul, tot amalgamul vostru de teorii stupide se dovedeşte a fi irelevant.”
-Atunci de ce se mai duc la biserică? Ce bine că părinţii mei nu m-au dus acolo. O singură dată am mers cu bunica, şi nu mi-a plăcut. Am văzut babe care chicoteau când vedeau o femeie tânără şi elegantă, între închinări vorbeau de cum au reuşit să pună ceapa şi să taie pomii. L-am văzut şi pe moş „Caisă”, omul cu nasul borcănat, roşu şi cu coşuri care stă în curtea magazinului mixt. Se închina din minut în minut. Nu-mi venea să cred, de câte ori treceam pe strada lui când veneam de la şcoală, ne înjura şi ne alerga cu biciul. Aşa arată un om credincios?

Apoi, am plecat de lângă bunica şi m-am plimbat pe lângă pereţii bisericii. Mă uitam la oamenii care stăteau pe scaune şi le studiam feţele, dar mai mult m-am uitat la icoane. Pe cuvântul meu dacă am văzut o figură veselă! Aşa arată toţi sfinţii?
- Da, aşa arată toţi. Vezi pe faţa lor nefericirea, nefericire pe care o transmit tuturor celor care intră în biserică. Uită-te şi la popi, şi ei au feţe prelungi şi triste, tristeţe pe care o transmit şi credincioşilor.
- Dacă sunt aşa trişti, de ce au burţile aşa de mari?
- Pentru că se îmbuibă cu de toate. De când a apărut această „profesie” pe lume, ei nu au dus lipsă de nimic. Totul primesc „de-a moaca”, fără bani, adică primesc totul de pomană.

Dar ştii ceva? O să vorbim despre acest subiect mai târziu.


În al patrulea rând, inteligenţa omului este periculoasă pentru structura politică, pentru liderii politici, pentru structura socială.
- A, de aceea comenta mami şi tati şi spuneau că în politică intră numai cei care nu se pot evidenţia altfel?
- Da, acolo vei găsi numai nulităţi. Într-un Parlament vei găsi cea mai crasă incultură, cei mai malefici oameni, cei mai cameleonici ...

 

Vedeți mai multe pasaje din cartea: