Skip to main content
PETRE-ANCA-FOTO-COPILĂRIE-2

COPILĂRIE - 2

Bineînţeles, niciodată nu-i va ieşi copilului o activitate „din prima”. De fapt şi părinţii au fost copii, numai că au uitat cum s-au comportat când au reclamat independenţa.
Să ştii Alex, toţi părinţii se ocupă de copilul lor aşa cum s-au comportat şi părinţii lor cu ei, respectiv bunicii copilului. Vei fi şi tu părinte. Reţine, în procesul creşterii copilului toţi părinţii trebuie să facă o alegere: să facă repede totul chiar ei sau să se folosească de situaţie pentru a-l învăţa ceva pe copil.

Prima variantă este păguboasă de ambele părţi, pe când a doua are două beneficii: una, dezvoltă copilul, şi a doua, cu vremea câştigă timp pentru părinţi. Încă o dată, am mare admiraţie pentru părinţii tăi. Numai aşa îşi poate explica oricine, cum de la nici 2 ani ştiai să desenezi cu creioane colorate, puteai descărca filmuleţe pentru copii pe tabletă, citeai pe litere, şi reuşeai să numeri până la 100.
- Şi asta a fost bine?
- Evident! Părinţii tăi te-au pregătit pentru viaţă, ţi-au dat liberatate şi independenţă, te-au instruit pentru viaţa de adult. Cu toate că ...
- Ce te gândeşti aşa mult?

- Mi-am adus aminte că a fost o perioadă când vreai mereu în braţele mamei sau ale tatălui. Săraca mama ta, abia te căra de colo-colo.
- Şi nu mai tras de urechi?
- Nu era o metodă de educare, dar mă distrai când veneam în urma voastră iar tu scoteai limba la mine şi din când în când mai închideai şi un ochi. Chiar dacă vom mai vorbi pe tema asta, să şti că, de fapt, singura şi cea mai importantă misiune a părinţilor este aceea de a-l învăţa pe copil să fie independent. Vei întâlni în viaţa ta copii sau adulţi care nu se pot dezlipi de lângă părinţii lor, mai ales de lângă mamă.

Mama, de regulă, este dependentă de copil – aşa înţelege ea iubirea pentru copil -, dar, dependenţa de un copil duce la crearea unui copil dependent.
În subconştientul ei se produce următorul scenariu: „Dacă el nu poate să facă nimic singur, înseamnă că nu va pleca nicăieri, mereu va fi cu mine, şi la 25 de ani şi la 40 ... Întotdeauna va avea nevoie de mine, iar asta înseamnă că nu voi fi niciodată singură.”

- A, de aceea domnul Stănculescu stă şi acum cu mama lui? Are părul alb şi tot cu mama lui stă.
- Da, pentru că nu a găsit pe nimeni, o fată care să-i semene mamei lui şi care să stea cu soacra. Apoi, nici mama lui nu l-a încurajat să plece în lume să-şi trăiască viaţa lui, nu pe a ei. Sunt mulţi astfel de oameni care au crescut din punct de vedere biologic, fizic, şi totuşi nu au devenit adulţi şi independenţi. Nu şi-au format deprinderea autocontrolului. Nu au capacitatea de a lua decizii, de a-şi asuma responsabilitatea.

Dacă reuşesc să se căsătoarească, să-şi întemeieze o familie, nu pot face nimic fără să-l întrebe şi să obţină confirmarea partenerului. Sunt foarte mulţi adulţi care nu ştiu de ce au studiat la o facultate şi ce vor de la viaţă. Părinţii au fost cei care au luat decizii în locul lor.
Astfel de părinţi merită respect numai fiindcă sunt fiinţe umane ca şi tine, altfel, ei nu au respectat statutul de părinte care l-au primit. În egoismul lor şi-au bătut joc de viaţa copilului lor, crezând că au făcut un copil ca să aibă la bătrâneţe cine să le dea un pahar cu apă, care să-i îngrijească, să le îndeplinească toate dorinţele etc.

Părinţi egoişti. Părinţi psihotici, obsesivi, care îndrumă copilul să aleagă o meserie pe care şi-o doresc ei, fără să ia în calcul că acel copil îşi doreşte altceva. Vei întâlni medici care şi-ar fi dorit să devină pictori, contabili care şi-ar fi dorit să devină mecanici auto, ingineri care şi-ar fi dorit să devină piloţi etc.
O lume nebună, nebună de legat!

- De ce se întâmplă aşa? În celelalte vieţi nu am întâlnit astfel de situaţii.
- Pentru că fiecare mamă crede că, copilul îi aparţine, este proprietatea sa, situându-l pe primul loc. De fapt, ea, mama, trebuie să fie pe primul loc. Dacă acum îşi consacră viaţa copilului, o să trăiască exclusiv prin interesul lui, adică peste 10-14 ani va fi foarte complicat să se detaşeze de el. Unele mame au o gândire greşită despre grija şi educaţia copilului. „Cum să trăiesc eu fără copil?”, „El este viaţa mea!”, „El valorează mai mult decât soţul meu!”, „Nu vreau să plece de lângă mine, cum o să-mi umplu vidul creat?”, „Cum să mă abţin de la ispita de a mă băga în viaţa lui, pentru  - a-l ferici-?”, „Ce să facă el fără mine, când s-a obişnuit ca mama să gândească, să facă şi să ia decizii pentru el?”.

Orice mamă ar trebui să gândească, că, în afară de copil, mai există şi ea, plus un soţ iubitor, plus părinţi, plus serviciu, adică un grup de oameni uniţi prin interese profesionale, apoi prieteni, pasiuni şi, într-o asemenea conjunctură nu toate dorinţele copilului sunt îndeplinite imediat. Sunt argumente care impun crearea unei independeţe copilului.

Un om independent ştie ce vrea şi cum poate să obţină acel lucru. Un om independet nu este legat de nimeni. Asta nu înseamnă ca e singur, ci că îşi construieşte relaţiile cu ceilalţi nu pe principiile dependenţei – „Nu pot fără tine, nici tu nu te descurci fără mine” – ci pe principiile simpatiei: „Pot să mă descurc şi fără tine, dar îmi face plăcere să fiu alături de tine.”

Întotdeauna, să reţii, întotdeauna, o personalitate matură din punct de vedere psihologic este una independentă şi care preferă să se înconjoare cu oameni la fel de maturi şi responsabili din punct de vedere psihologic.

 

Vedeți mai multe pasaje din cartea: