Comuniune (pasaj din cartea "STILUL DE VIAȚĂ – ÎNCOTRO? VOL I")

"Cel ce priveşte în exterior, visează; cel ce priveşte înăuntru, se trezeşte."
                                                                                   Carl Gustav Jung

       O relaţie cu o singură persoană este foarte benefică şi ea te va ajuta să o înţelegi destul de bine. De ce? Fiindcă fiecare bărbat are în interior o parte feminină şi fiecare femeie are în interior o parte masculină. Singura cale de a-ţi înţelege această dualitate interioară, cea mai naturală şi mai uşoară cale de a-ţi percepe fiinţa, este să te afli într-o comuniune, într-o relaţie intimă cu o fiinţă iubită de sex opus.

       Apropiaţi-vă de partenerul de sex opus şi dăruiţi-vă total relaţiei cu acesta. Apropierea să fie de aşa natură încât să vă puteţi privi adânc în ochi, să trăiţi în armonie şi spontaneitate, în bucurie şi extaz, fără să existe între voi niciun fel de nesinceritate. Permiteţi-i încrederii să crească şi să distrugă toate barierele dintre voi.
Atunci când ai mai multe relaţii, minciuna va fi partenerul din umbră, veţi deveni lipsiţi de onestitate. Veţi fi nevoiţi să vă ascundeţi, să denaturaţi adevărul, să uitaţi ce aţi spus cândva, să spuneţi lucruri pe care nu le simţiţi şi toate acestea vă vor da de gol.

       Ca să obţii încrederea unei femei când ai relaţii cu mai multe femei, este ceva foarte greu. Pe bărbat îl prinzi foarte uşor, este fiinţa cel mai uşor de păcălit, aceasta pentru că bărbaţii trăiesc prin logică, raţiune şi intelect, pe când o femeie trăieşte intuitiv. O femeie este aproape imposibil de păcălit. Este motivul pentru care bărbaţii, atunci când aruncă o minciună, nu-şi pot privi partenera în ochi, de teamă să nu li se citească sufletul.

       Având mai multe relaţii, un bărbat nu va fi capabil să pătrundă adânc în psihicul femeii, ceea ce inseamnă că bărbatul nu-şi va putea cunoaşte interioritatea sa feminină.
Dacă laşi femeia să te privească în ochi, va ajunge să-şi cunoască şi ea latura masculină interioară.

       O femeie care are relaţii cu mai mulţi bărbaţi, rămâne superficială, imatură, necoaptă, dezrădăcinată în esenţa fiinţei. Nu va putea creşte pentru că nu-şi poate dezvolta centrul său interior, nu va cunoaşte integrarea interioară. În ea va exista în permanenţă o stare de nelinişte, de teamă, de pericol că va rămâne însărcinată, şi s-ar putea să nu ştie cu cine. Starea aceasta de incertitudine, de culpabilitate, nu face decât să declanşeze în interiorul ei programul de stopare a oricărei fecundări.

       Asta înseamnă că în timp, femeia, va deveni sterilă, sau că de fiecare dată ea va avorta. Unei astfel de femei îi trebuie un prelungit exerciţiu mental pentru a se echilibra, a se destinde, a se împăca cu nevoia de sex, a fi degajată în timpul actului sexual şi a nu se implica emoţional in relaţie. Poate să accepte sarcina numai atunci când crede că a găsit omul potrivit pentru ea.

       Pentru bărbat, femeia este oglinda lui, iar pentru femeie, bărbatul este oglinda ei. Având aceste oglinzi, fiecare îşi vede reflectată feminitatea şi masculinitatea interioară. Numai aşa vă puteţi cunoaşte cu adevărat fiinţa.

       Dacă alergaţi de la o oglindă la alta, dacă doriţi să priviţi mereu într-o altă oglindă, de fiecare dată veţi uita de reflecţiile primite anterior. Vă amăgiţi singuri, înconjuraţi mereu de prea multe oglinzi, veţi alerga de la o reflecţie la alta, şi singurul rezultat va fi haosul interior, nebunia şi sminteala. Pe când, atunci când relaţia dintre voi devine din ce în ce mai profundă şi mai armonioasă, dualitatea interioară începe să se dizolve. Şi atunci când femeia interioară şi bărbatul interior nu mai sunt separaţi, când au devenit un întreg, vă puteţi numi cu adevărat fiinţe integrate.

       Oameni dragi, comuniunea este o dimensiune unde două inimi se întâlnesc. Este de fapt o relaţie de iubire. Din clipa în care sunteţi îndrăgostiţi şi deveniţi dragoste, se întâmplă comuniunea. Comuniunea este un fenomen al dragostei, o înflorire, o funcţie a dragostei, a dragostei şi nu a limbajului. Nu are nimic de-a face cu limbajul, cu cuvintele. Ea este pur şi simplu tăcere. Comuniunea înseamnă mereu un nou început, să cunoşti tot mai multe faţete ale personalităţii celuilalt, să încerci să pătrunzi din ce în ce mai profund în sentimentele sale interioare, în adâncul de necuprins al fiinţei sale.

       Dar voi ce faceţi?
Imediat ce aţi stabilit o relaţie, începeţi prin a vă încălca libertatea. Ştiţi ce aţi făcut acum? Aţi distrus pentru totdeauna solul pe care ar fi trebuit să crească şi să înflorească iubirea. Fiecare dintre voi crede că îl cunoaşte pe partener, când de fapt, niciunul nu îl cunoaşte pe celălalt. ÎNTOTDEAUNA, celălalt rămâne un mister. În momentul când consideri că ştii totul despre celălalt, înseamnă că îi arăţi o lipsă de respect, îl insulţi, îi aduci cea mai gravă ofensă. Echivalează cu o lipsă de recunoştinţă să crezi că îţi cunoşti soţia/bărbatul.

       Cum poţi pretinde aşa ceva? O fiinţă umană este un proces, nu un obiect. Omul pe care l-ai cunoscut ieri nu mai există. A devenit altcineva, o fiinţă complet diferită. Şi atunci, nu trebuie ca să reînnoiţi relaţia, să o luaţi de la început?
Dacă obişnuiţi să vă sărutaţi seara atunci când vă spuneţi: „noapte bună, draga mea”, „noapte bună, dragul meu” – dar cu lumina aprinsă -, să ştiţi că dimineaţa când vă treziţi şi priviţi faţa celuilalt cu care aţi dormit, nu mai este aceeaşi persoană. S-a schimbat foarte mult. Asta ar trebui să vă spună că o persoană nu este un obiect. Mobila din cameră da, ea rămâne neschimbată, dar omul nu rămâne acelaşi.

V-am spus mai devreme, partenerul devine o oglindă pentru celălalt. Fără să realizaţi, explorarea partenerului vă permite să vă exploraţi propria fiinţă. Pătrunzând adânc în interiorul lui, cunoscându-i sentimentele, gândurile, aspiraţiile şi dorinţele cele mai profunde, propriile voastre aspiraţii vi se vor dezvălui. Iubiţii devin oglinzi unul pentru celălalt.
Voi ştiţi ce faceţi? Rămâneţi într-o relaţie unde sunteţi amândoi orbi. Mai ştiţi de când nu v-aţi mai privit în ochi soţia, cât timp a trecut de când nu v-aţi mai privit în ochi soţul? Poate au trecut ani. Cine mai stă să privească soţia sau soţul, doar vă cunoaşteţi de o veşnicie, nu? Acum vă interesează mai mult străinii.

       Credeţi că ştiţi totul despre celălalt. De fapt, singurii care îmbătrânesc sunt ochii voştri, supoziţiile voastre. Vi se prăfuieşte oglinda şi nu mai sunteţi capabili să vă reflectaţi reciproc.

        Vă recomand să nu încetaţi căutarea, să prelungiţi luna de miere la infinit, să găsiţi noi şi noi modalităţi de a vă iubi reciproc, de a fi unul lângă celălalt şi a privi în aceeaşi direcţie.

       Să ştiţi, cu cât spuneţi că vă cunoaşteţi mai bine partenerul, cu atât mai misterios devine el. Încercaţi, şi vă veţi convinge: iubirea este o aventură constantă.