CINE ESTE PRIETEN REAL? - 2

Soţia îşi întreabă soţul dacă o iubeşte, soţul îşi intreabă soţia dacă îl iubeşte şi niciunul nu este sigur de celălalt. Chiar veţi crede? În voi nu apare nicio îndoială, nu persistă nici un dubiu, nicio rezervă? Oare nu sunteţi sceptici? „Poate că nu spune adevărul". Este un fapt dovedit că atunci când repeţi ceva, de cele mai multe ori arată că acel lucru este o minciună. O minciună, pentru că adevărul nu are nevoie să fie repetat, nici măcar  rostit. Aici singura excepţie care este acceptată ca fiind veritabilă este aceea a îndrăgostiţilor care-şi repetă zilnic: “Te iubesc". Aceștia o fac pentru că așa simt, nu pentru că o cere celălalt.

Prietenia este un fenomen superior celorlalte, este iubire pură, nu are nimic de-a face cu biologia. Ea este aceea care ne face cu adevărat umani, este precum un parfum, dar în același timp, rămâne un mister.

Mai întâi există prietenia și apoi apare iubirea. Astfel de iubiri rezistă în timp şi în procent de 99% ating cel de-al treilea nivel al iubirii - iubirea spirituală. De aceea, cu prietenii adevăraţi, relaţia voastră nu este una fiziologică şi nici chiar psihologică, este o comuniune spirituală. Când vă întâlniţi, puteţi vorbi sau puteţi sta în tăcere. Într-o relaţie obişnuită de dragoste, tăcerea este o povară, aproape o suferinţă. Fiecare dintre voi va gândi despre celălalt: „Oare de ce tace? Ce-l preocupă? Nu-i place de mine? S-a săturat de prezenţa mea? O fi supărat?" Când nu mai aveți ce să vă spuneţi, când inimile voastre s-au închis, vorbiţi despre vreme - ploaie, soare, vânt, ninsoare -, sau despre orice, pentru că numai aşa vă simţiţi în legătură cu celălalt. Au trecut vremurile când în fiecare dimineată vă, spuneaţi: „Bună dimineaţa, iubit-o!", „Bună dimineata, Puişor!", sau orice alte formule gingaşe cu tot felul de diminutive. Vorbind despre orice, simţiţi și vă aflaţi în legătură unul cu celălalt.

Poate că vorbăria vă deconectează, vă dă impresia că sunteţi relaxaţi, că încă mai sunteţi un cuplu ideal, că încă vă mai suportaţi. Doi prieteni...tac, pentru că vorbesc inimile care bat la unison, şi în final chiar ajung să respire la unison. Numai prietenilor le puteţi împărtăşi fericirea voastră. Necazurile, neîmplinirile, neajunsurile, chinurile prin care treceţi, nu le puteţi împărtăşi prietenilor, ci celor de  aceeaşi măsură cu voi, adică frustraţi, cu aceleaşi tare psihice, cu aceleaşi experienţe de viaţă, cu aceleaşi labilități. Fericirea nu o puteţi destăinui decât prietenilor, pentru că această transmitere este posibilă doar între două inimi deschise, doar atunci când există încredere totală.

    Este o artă să puteţi trăi prin prietenie, este o adevărată iscusinţă să vă puteţi face prieteni. Dăruiţi tot ce aveti bun în interior, iubirea, compasiunea, adevărul, meditația, orice vă apare în interior, dăruiţi, împărtăşiţi, nu ţineti pentru voi. Tot ce faceţi trebuie să fie conștient, responsabil, lucid, nu faceţi nimic mecanic. A fi prietenos înseamnă a vă deschide, a trăi în intimitate şi armonie cu toţi cei aflaţi în jurul vostru. A trăi în intimitate şi armonie, a trăi prin prietenie, înseamnă a exista prin încredere totală. Am spus mai sus că tot ce faceţi trebuie să fie conştient, şi aici m-am referit la aspectul că dacă sunteţi conştienţi, nu puteţi face nimic rău.

Un lucru rău este imposibil prin conştientizare, la fel de imposibil cum prin inconştienţă nu puteţi face nicio faptă bună.
Vreau să trăiţi conştient, dragii mei, acţionaţi în permanenţă prin conştientizare, înfrumuseţaţi-vă existenţa cu muzică, cu dans, cu creativitate, cu spontaneitate, cu râs, pentru că numai în acest fel lumea va fi mai divină decât înainte de apariţia voastră. Daţi-i savoare, nu o irosiţi, nu treceţi pe lângă ea, aceasta este singura viaţă palpabilă pe care o aveţi. Voi credeţi că suferinţa este ceva care vă apare din exterior, fără să realizaţi că ea este în propria voastră minte. Şi voi, ca oameni neinteligenţi (unii) ce sunteţi, vă agăţaţi de ea, pentru că voi investiţi foarte mult în suferinţă şi durere.

Dacă aţi fi veseli, nu s-ar apropia nimeni de voi, dar dacă aveţi o faţă suferindă, acră, tristă, atunci toată lumea este pe lângă voi și vă compătimeşte. Investiţi foarte mult în ego, vă hrăniţi egoul cu tristeţea, durerea, suferința, iar el se simte bine. Nici nu-i trebuie altceva. În suferinţă sunteţi singuri, nu se apropie nimeni de voi decât pentru a vă consola, pe când în fericire, în beatitudine, sunteți contopiți cu întregul. Cine să vă înţeleagă, cine să vă descifreze, decât cei de calibru, de strălucire şi valoare cu voi?

Veţi găsi astfel de oameni, tot ce aveţi de făcut este să fiţi veseli şi veţi atrage veselia, să fiţi optimişti şi veti avea în jurul vostru numai semeni optimişti și fericiti.

Dragii mei, întotdeauna puneţi intrebări despre voi, nu despre alții! Nu aveţi cum să fiţi siguri de ceilalți și nici nu aveţi nevoie să fiţi. Ceilalţi pot fi schimbători, inconsecvenți și instabili, acum vă pot iubi, şi în momentul următor s-ar putea ca iubirea lor să dispară. Singurul în care puteţi avea încredere şi în care puteţi fi sigur este persoana voastră şi asta pentru un moment. Dacă momentul acesta este plin de prietenie, nu trebuie să vă faceţi griji pentru cel următor.

Momentul următor ia naştere din cel prezent şi confonn logicii, el va avea aceeaşi calitate, aceeaşi mireasmă, aceeaşi esenţă ca şi cel de dinaintea lui.
O idee învechită v-a învăţat că prietenia trebuie îndreptată asupra cuiva, că trebuie să fiţi prietenoşi numai cu anumite persoane.

Creaţi prietenie, fiţi prietenie, permiteți-i acesteia să fie cea mai fină calitate a fiinţei voastre; o ambianţă, o atmosferă care să vă înconjoare în permanență, în aşa fel încât să puteţi fi prietenoşi cu oricine gravitează în jurul vostru.

Împrieteniți-vă cu toată Existenţa, cu oamenii, cu copacii, cu florile, cu iarba, cu păsările, cu râurile, cu animalele, cu stelele, cu absolut tot. Dacă puteţi fi prietenoşi cu Existenţa, ea va răsuna și rezona în voi, ea vă va întoarce prietenia, va revărsa asupra voastră tot ceea ce voi îi trimiteţi: fie pietre, fie flori.

Să fiți LUMINĂ!